Ce poate sa fie si sa nu fie agresivitatea?
Putem sa spunem ca mai multe terapii pleaca de la absenta agresivitatii decat de la prezenta sa in functionarea psihologica. In mod obisnuit, agresivitatea este asociata cu ceva negativ, dar in acest sens este deseori o confuzie cu violenta. In mod obisnuit putem presupune ca exista o doza de energie pe care o avem in mod natural si care este utilizata pentru a supravietui a ne adapta la diferite contexte sociale.
Putem considera ca bebelusul care plange pentru ca ii este foame are un comportament agresiv?
Daca ne referim la agresivitate, cea mai la indemana definitie este una metaforica si a fost formulata de Dacco.
Astfel, daca un om este in fata unei usi si o deschide cu mana, putem considera ca este o agresivitate obisnuita, utilizata pentru a rezolva o situatie cotidiana. Daca o deschide cu piciorul, putem sa spunem ca este un comportament agresiv exagerat, violent sau periculos. Perspectiva unei situatii lipsite de agresivitate presupune a sta in fata usii fara a o deschide.
Fiecare din aceste trei ipostaze vorbeste despre o dispunere energetica a agresivitatii. Tema agresivitatii pare sa fie mai curand una care tine de energie. Cand ne referim la agresivitate, vorbim despre „ce facem cu energia proprie”.
Agresivitatea este o modalitate obisnuita de adaptare la viata sociala. Un om are nevoie de agresivitate pentru a putea reusi in viata, pentru a iesi din situatii cu o doza de risc, pentru a castiga anumite concursuri, competitii etc.
Mitul renuntarii la agresivitate a fost formulat in utopia comunista in care oamenii, intelegand mersul istoriei, vor renunta la competitie si vor avea numai relatii de colaborare si de intelegere. Acest mit al unei lumi fara agresivitate pare sa fie formulat de parintii care isi doresc copiii educati, manierati, disciplinati si ascultatori.
Societatea contemporana incurajeaza competitia si ce este altceva aceasta competitie decat o forma de manifestare a agresivitatii?
Jocurile baietilor par sa fie incurajate spre agresivitate. Razboaie, lupte, arme, jocuri in care exista un invingator, orice sport par sa aiba si agresivitate. In zilele actuale se condamna mult mass-media pentru ca exploateaza violenta. Jocurile video sunt iarasi considerate ca purtatoare ale unui potential agresiv care dauneaza educatiei si viitorului copilului. In toate acestea tendinta este spre o condamnare generala, fara nuante sau cantitati.
Dar ce vrem sa facem daca lucrurile acestea nu ar exista? Ar fi mai bine ca aceasta pondere de agresivitate sa nu existe?
Societatea condamna violenta si are instrumentele necesare pentru a o face. In ultimul deceniu in psihologie a aparut un alt concept – violenta fundamentala (Jean Bergeret), adica acea stare de violenta care depaseste agresivitatea si care este necesara pentru a supravietui in lumea data. Apare o data cu schimbarea mediului la bebelusul nou-nascut care tipa si are nevoie sa respire, sa existe in noul mediu.
In limba greaca veche, violenta si bio (viata) au aceeasi radacina. Violenta este o cantitate energetica mare pe care o persoana o aloca pentru a rezolva o situatie in care se gaseste in relatie cu un obiect. Dar persoana respective nu recepteaza situatia ca violenta, ci ca o reactie in ton cu ceea ce este el in acel moment.
Termenul de violenta este utilizat de cei din jur, pentru ei aceasta energie suplimentare pare un pericol si este inadecvata. Este o relativitate pe care oamenii o exclud in situatiile in care se confrunta cu aceasta stare.
Daca toate acestea consideratii au ca scop sa contribuie la diminuarea tendintei de a condamna si accentuarea dorintei de a analiza ceea ce se produce la un moment dat, e usor de spus – a fost un incident agresiv sau violent.
Dar ce s-a intamplat de fapt in acel moment? Iar ceea ce s-a intamplat atunci este o consecinta a unor multe momente anterioare in care existau persoane, situatii, emotii si peste toate nevoia narcisica de a supravietui.
Autor: Claudiu Ganciu, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Claudiu Ganciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu