marți, 26 octombrie 2010

Uleiul de canepa

Uleiul din seminţele de cânepă - medicamentul natural pentru diverse probleme de sănătate


*

Probleme cardiovasculare – Uleiul de cânepă joacă un rol important în menţinerea sănătăţii cardiovasculare. Faptul că uleiurile omega 3 reduc trigliceridele şi niveul de colesterol a fost demonstrat în numeroase studii. Acizii graşi omega 3 sunt de asemenea eficienţi în micşorarea tensiunii arteriale şi în diminuarea nivelului de fibriogen, un marker-cheie în ateroscleroză.
*

Echilibrul pielii - Uleiul de cânepă furnizează acizii graşi necesari în menţinerea sănătăţii şi a flexibilităţii membranelor celulare, având totodată proprietăţi antivirale, antifungice şi antibacteriale. Numeroase studii clinice arată că acizii graşi esenţiali pot da rezultate bune în tratarea multor afecţiuni alergice cronice şi inflamatorii, de tipul eczeme şi psoriasis.
*

Sistemul nervos - Acizii graşi esenţiali sunt necesari pentru o structură sănătoasă a membranelor celulare, mai ales a celulelor nervoase, fiind vitali pentru scutul de mielină (care izolează celulele nervoase). La copii, omega 3 şi omega 6 sunt extrem de importanţi pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului şi a funcţiilor cognitive. În plus, constituie un tratament adjuvant în cazul ADHD (hiperactivitate) sau altor probleme comportamentale.
*

Echilibrul hormonal - Cânepa e singura sămânţă comestibilă care conţine acid gamma-linolenic benefic în tratarea simptomelor premenstruale şi ale menopauzei. Datorită profilului acizilor graşi din cânepă, ea este sursa cea mai adecvată de AGL pentru consumul pe termen lung. În plus, clorofila conţinută este bogată în magneziu şi extrem de folositoare organismului.
*

Antiinflamator / antiartritic - Acizii graşi omega 3 ajută la producerea seriilor prostaglandin 3 (PG3), substanţe antiinflamatoare care funcţionează asemenea hormonilor. Uleiul de seminţe de cânepă oferă acizii graşi vitali în tratarea pe termen lung a afecţiunilor artritice (de ex. artrita reumatoidă).
*

Sistemul imunitar – Acizii graşi esenţiali îmbunătăţesc funcţionarea sistemului imunitar, ajută la reglarea bacteriilor intestinale şi cresc energia celulară necesară la eliminarea toxinelor.

Indicaţii terapeutice

Datorită calităţilor sale, uleiul de cânepă este recomandat în următoarele situaţii:

1. Colesterol peste medie. Acizii graşi esenţiali din uleiul din seminţe de cânepă menţin colesterolul scăzut. Cum? Prin accelerarea proceselor metabolice. Tonusul tău se îmbunătăţeste, iar în organism grăsimile sunt arse mai repede, nu mai au timp să se depună pe pereţii arterelor.
2. Diabet. Pentru diabetici, indexul glucemic al seminţelor de cânepă decorticate este considerat mic datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi. Seminţele sunt, de asemenea, pline de elemente nutritive care moderează nivelul de zahăr din sânge. De asemenea, 300 mg pe zi de acid gamma-linoleic alungă amorţeala şi înţepăturile picioarelor, simptome comune diabeticilor.
3. Dermatite atopice. S-a descoperit că psoriazisul apare pe fondul unei deficienţe de omega 6 în organism. De aceea, în timpul tratamentului se recomandă ca adjuvant folosirea în alimentaţie a uleiului din seminţe de cânepă. De asemenea, acizii graşi prezenţi în uleiul de cânepă ajută la oxigenarea şi la hidratarea corectă a pielii.
4. Sistem imunitar şi convalescenţa. S-a descoperit că acizii graşi esenţiali îmbunătăţesc funcţionarea sistemului imunitar şi reglează flora intestinală, construind astfel o barieră naturală împotriva microbilor şi mărind capacitatea de recuperare a organismului.
5. Menţinerea sănătăţii sistemului nervos. Acizii graşi esenţiali sunt necesari pentru o structură sănătoasă a membranelor celulare, mai ales a celulelor nervoase, fiind vitali pentru scutul de mielină (cel care izolează celulele nervoase). Se recomandă şi pentru cei care suferă deja de procesul de demielinizare (membrana nervoasă îşi pierde teaca de mielină).
6. Menţinerea frumuseţii picioarelor. Prin acţiunea lor vasodilatatoare şi de prevenire a formării cheagurilor de sânge, acizii graşi omega 3 şi omega 6 te ajută la menţinerea sănătăţii picioarelor. Un raport optim de 3:1 între acizii graşi omega 6 şi omega 3 menţine şi cele mai fine vase de sânge curate şi astfel circulaţia periferică nu va fi îngreunată, înlăturând simptomul de „picioare grele” atât de obişnuit la sfârşitul unei zile de muncă.
7. Dieta vegetariană. Pentru cei care au eliminat carnea din alimentaţia lor, este nevoie de un aport de calitate în ce priveşte grăsimile nesaturate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu